Astăzi împlinesc 40 de ani.Și, sincer, nu știu când au trecut.Nu știu când s-au adunat atâtea zile, atâtea întâmplări, atâția oameni și atâtea lecții într-o viață care mi se pare că a trecut într-o clipă.… Mai mult
🌿 18 ani de căsnicie – lecții pe care le poartă orice poveste de dragoste
Când spui „18 ani”, te gândești la majorat, la trecerea către maturitate. Dar când spui „18 ani de căsnicie”, spui mult mai mult: spui poveste, spui încercări, spui bucurii și lacrimi, spui viață împărțită la doi.
🌿 Căsnicia nu înseamnă perfecțiune.
Nimeni nu trăiește doar momente de poveste. Există zile cu soare și zile cu nori. Există discuții, neînțelegeri, oboseală… dar există și împăcări, și îmbrățișări care vindecă, și acea liniște pe care o simți doar lângă omul tău.
💡 Am descoperit că dragostea adevărată stă în gesturile mici.
Nu în cadouri mari, nu în declarații spectaculoase, ci în lucruri simple: o cafea pregătită dimineața, o întrebare sinceră „ai mâncat?”, un zâmbet după o zi grea. Sunt detalii care, puse laolaltă, construiesc o viață întreagă.
🌸 Nu mai suntem cei de acum 18 ani, dar tocmai asta este frumusețea.
Anii ne-au schimbat, ne-au maturizat, ne-au adus griji și responsabilități noi. Și totuși, fiecare etapă a lăsat în urmă amintiri, lecții și bucurii care ne-au făcut mai puternici și ne-au apropiat și mai mult.
📖 Așa cum scria Erich Fromm în Arta de a iubi:
„Iubirea nu este doar un sentiment puternic – este o decizie, o judecată, o promisiune.”
Iubirea nu se rezumă la emoțiile de început, ci devine o construcție continuă, o legătură care se adâncește odată cu trecerea timpului.
✨ Un secret simplu: luați-vă de mână chiar și după mulți ani. Râdeți împreună. Visați împreună. Și nu uitați să vă bucurați de prezent – pentru că el e adevărata comoară.
🔑 Ce merită să rămână în mintea fiecărui cititor:
👉 Nu număra anii, numără clipele.
👉 Nu aștepta perfecțiunea, trăiește iubirea.
👉 Nu uita că dragostea nu se ține în cuvinte mari, ci în fapte mici.
18 ani nu sunt doar o cifră. Sunt o viață trăită în doi. Și fiecare dintre noi, indiferent de povestea pe care o are, merită să înțeleagă că iubirea nu e despre cât timp stai lângă cineva, ci despre cum alegi să trăiești acel timp.
🌹 La mulți ani tuturor poveștilor de dragoste care cresc odată cu timpul!
🥂 Și da, să recunoaștem: dacă ar fi fost o petrecere clasică de „majorat”, acum ne-am fi pregătit tort, muzică și dans… dar cred că după 18 ani de căsnicie, cea mai bună petrecere e o cină liniștită în doi, cu un pahar de vin și multe amintiri de povestit. 😉
🌿 Ne revedem curând,
Laura VAPorDeVise 💞😊✨
⏳ Când timpul fuge mai repede decât planurile noastre
Ultimul meu articol de pe blog a fost despre dietă. Scriam atunci cu entuziasm că vreau să slăbesc, să fiu consecventă, să nu mai renunț. Realitatea? Am renunțat. Nu am slăbit.
La început am simțit că am eșuat. Dar apoi am înțeles că viața nu se oprește ca să aștepte planurile mele. Ea curge mai departe, cu bune și cu grele.
Și în timp ce eu mă luptam cu mine, copiii mei au crescut. Vladimir a început clasa pregătitoare și de fiecare dată când îl duc la școală îmi dau lacrimile. Retrăiesc anii în care îl duceam pe Andrei la aceeași școală. Parcă văd aceleași uși, aceleași bănci, dar cu alt copil în ele.
Când merg după Pavel la grădiniță, mă apasă golul din curte. Îmi amintesc cum era atunci când și Vladimir era acolo. Mă strigau amândoi în același timp – fiecare din alt colț, fiecare cu grupa lui. Acum Pavel e singurul care mă așteaptă, iar lipsa lui Vladimir de acolo mă face să simt că timpul a fugit pe nesimțite.
Nu știu când au trecut anii aceștia. Zilele, lunile, drumurile pe aceeași poartă, cu mâinile pline de ghiozdane și sufletul plin de emoții… toate s-au dus prea repede.
Și-atunci îmi dau seama că da, poate nu am reușit să-mi țin dieta, dar am trăit ceva mult mai valoros: copilăria copiilor mei. Am pierdut kilograme? Nu. Dar am câștigat amintiri.
Iar asta e o greutate pe care o voi purta cu drag întotdeauna. 💙
Tu ce moment simți că a fugit prea repede din viața ta?
Ne revedem curând,
Laura – VAPordevise 🌸
Ziua doi de dietă: Succesuri și Provocări
Azi e ziua 2. Și da, încă sunt aici. Tu ești? Te-ai ținut de plan? Dacă da – super! Dacă nu… te iert, da’ de mâine vii cu mine. Că nu se slăbește cu scuze, ci cu Fibrobar și salate mari cu ton! 😄
Am început ziua cu gânduri multe și pofte și mai multe. Dar mi-am păcălit mintea cu tact:
– Ți-e foame?
– Nu, bei apă.
– Ți-e sete?
– Tot apă.
– Ți-e poftă de covrigul ăla cu mac?
– Oops… apă cu extra încredere! 😅
A fost o zi întreagă de „auto-păcăleli”, dar știi ce? FUNCȚIONEAZĂ. Nu perfect, dar suficient cât să nu dau iama în dulapul cu biscuiți.
Am bifat:
✅ Un Fibrobar.
✅ O salată maaare cu ton (că dacă tot țin dietă, să fie ca-n reclame – cu ton artistic aranjat pe frunze de salată 🐟🥗).
✅ Apă. Apă. Și iar apă. Azi cred că am băut apă pentru mine, pentru vecini și pentru o mică plantație de pepeni. 😂💧🍉
Și acum, la final de zi, mă uit în gol și mă întreb:
Friptură sau omletă?
Adică un duel clasic între chef și lene. 🥩 vs 🥚
Dar hei, orice aleg, aleg conștient. Și asta contează.
🎯 Ce vreau să-ți spun e simplu: azi a fost greu, dar am reușit! N-am fost perfectă, dar am fost prezentă, cu planul meu. Cu foamea mea emoțională și toate gândurile pe care le-am trimis să bea apă. 💧💭
🌱 Mergem mai departe. Încet. Uneori cu pași mici, alteori cu pași nesiguri. Dar pași sunt. Și nu mai merg singură. Știu că cineva citește, se regăsește și poate zâmbește. 😊
Așa că… dacă ai avut și tu o zi în care ai fost mai curajoasă decât pofta de covrigi, să știi că meriți aplauze 👏. Chiar și dacă ai cedat puțin – important e că ești AICI, și vrei să continui.
Hai că o sa reușim!!!
Ne revedem curând,
Laura – VAPorDeVise 🌬️🌸✨
Ziua2 #LuptaContinuă #DeLuniM-amȚinut #TonPeTonus #HaiCăSePoate
🎈Azi, 2 iunie: A început vara. Și eu tot cu dieta… amânată!
Azi, 2 iunie, a început vara cu adevărat. Soarele e sus, rochițele sunt pe umeraș pregătite să strige “libertaaaate!”, iar eu? Ei bine, eu am mâinile nepregătite, picioarele timide și dieta… în vacanță prelungită! 😅
Voiam să fiu fit. Promiteam, ca de obicei:
"De luni mă țin serios!"
Dar ce să vezi? Luni e și azi.
Și tot ce am ținut a fost un corn cu ciocolată în drum spre serviciu, că iar am fugit pe fugă de acasă, ca și cum alergam la maraton… doar că fără beneficiile unui antrenament cardio.
📌 Planul meu de mâncare?
Nu există. Nu că ar fi secret. Chiar nu există. Am deschis frigiderul azi dimineață și m-a întrebat el pe mine:
"Dar tu ce cauți aici fără pregătire?" 😬
Și da, am mai promis de vinerea trecută că “de luni încep”. Iar între timp, am fost prinsă în alergătura zilnică: copii, job, piață, emoții, coșuri de cumpărături și un pic de “nu mai pot azi, lasă pe mâine”.
🎯 Dar tot azi, între două mailuri și trei gânduri, îmi mai spun o dată:
Hai că pot! Nu perfect, dar măcar un pic.
Poate nu cu sală și mese măsurate la gram, dar măcar cu o apă băută în plus, un dulce sărit și un “nu” spus poftelor de seară.
Că uneori, victoria nu e într-o zi perfectă, ci într-un pas mic făcut cu un zâmbet mare. 😄
Așa că dacă și tu azi ți-ai propus să începi “de luni” și tot ce ai început a fost scroll-ul pe Insta, stai liniștită. Suntem două. Sau două sute!
Dar vara abia începe.
Și nici dieta nu s-a terminat — doar s-a rătăcit un pic prin dulapul cu biscuiți. 🍪😜
Ne revedem curând,
🌸 Laura – VAPorDeVise ✨
💬 #realitateacuumor #varaaceea
🎈Ziua Copilului… mai devreme. Cu emoție, cu zâmbete, cu amintiri
Azi, 30 mai, la grădinița băieților mei s-a sărbătorit în avans 1 Iunie. A fost o zi care părea simplă la prima vedere: un eveniment cu baloane, muzică, dansuri, zâmbete… și totuși pentru mine a fost mult mai mult.
Pentru că amândoi sunt acolo — unul la grupa mică, celălalt la grupa mare. Iar grădinița aceasta are o poveste și mai veche pentru noi: aici a fost și Andrei, fratele cel mare. Aici a rostit primele poezii, a legat primele prietenii, a învățat ce înseamnă a fi parte dintr-un colectiv. Iar azi, mergând pe urmele lui, Vladimir și Pavel par să repete magia copilăriei.
N-am fost acolo fizic, dar am primit poze și filmări. Și deși le-am privit cu ochii unei mame obișnuite cu astfel de momente, de data aceasta… am simțit un nod în gât. Pentru că Vladimir se apropie de finalul grădiniței. Urmează școala. Urmează un nou început. Un alt ritm, altă lume!
Copilăria fuge. Vara vine repede. Și nu doar cea din calendar. Ci vara aceea simbolică a copilului care crește, se desprinde, înflorește.
Și poate cel mai greu lucru dintre toate e că niciodată nu reușesc să spun exact ce simt atunci când sunt acolo, la grădiniță.
Copilul se grăbește. Gândurile mi se împrăștie. Poate plouă. Poate se întâmplă ceva. Poate sunt prea plină de emoție ca să articulez un simplu „Mulțumesc”.
Dar atunci când ajung acasă, seara sau dimineața devreme, mintea și sufletul se așază. Iar cuvintele încep să prindă viață, și gândurile îmbracă cele mai frumoase forme.
Mulțumesc din inimă doamnelor educatoare. Pentru răbdare si pentru grijă! Pentru zecile de detalii pe care le pregătesc pentru o oră de bucurie sinceră.
Zâmbetele copiilor noștri nu sunt întâmplătoare – ele sunt rodul muncii și iubirii voastre!
Și dacă vă întrebați cum a fost… o să atașez filmarea. Poate și voi, ca mine, o să simțiți cum inima bate mai tare când îi vedeți dansând, râzând, trăind.
La mulți ani, copii!
La mulți ani, copilărie! 🌞
Ne revedem curând,
Laura – VAPordevise ✨
Sărbătoare cu nume dragi – De Sfântul Constantin și Elena
Astăzi, 21 mai, e o zi specială. E una dintre acele zile în care numele parcă capătă greutate și emoție, pentru că în jurul lor sunt oameni dragi. La grădinița copiilor, educatoarele sărbătoresc astăzi numele – și mi se pare atât de frumos cum bucuria se împarte natural, prin zâmbete, urări și îmbrățișări sincere.
Dar nu doar acolo e sărbătoare. Pentru mine, azi e despre tatăl meu – un om blând, sfătos, prezent în tot ce sunt. Și despre sora lui, mătușa mea dragă, care citește aceste rânduri tocmai din Germania. Ce minune! Să știu că scriu aici, în colțul meu de lume, iar cuvintele mele trec granițe, continente, ajungând la cei care contează, dar și la cei pe care nu i-am întâlnit încă.
Uneori mă opresc din scris și mă întreb: cum de ajung gândurile mele la cineva din America, Polonia, Suedia…? Oameni pe care nu îi cunosc citesc ce scriu eu. Ce dar uimitor e internetul – o punte invizibilă, dar trainică, între suflete.
Dacă citești aceste rânduri – fie că porți un nume sărbătorit azi, fie că doar ai trecut pe aici din întâmplare – te îmbrățișez cu gândul. E o zi în care ne adunăm în jurul numelui, dar mai ales în jurul iubirii.
La mulți ani tuturor sărbătoriților! Să vă fie numele lumină, să vă fie sufletul senin!
Cu recunoștință și bucurie,
Eu, cea care scrie din inimă pentru oricine simte cu inima.
Ne revedem curând
Laura VAPorDeVise ❤️⚘️⚘️
Trofeul visat… și o mamă care nu a renunțat
Nu pot uita momentul. Era acolo, în mijlocul terenului, cu genunchii murdari și ochii plini de lumină. Ținea trofeul în mâini și zâmbea. Nu doar cu gura, ci cu toată ființa lui.
Zâmbea cu ochii uimiți, cu obrajii aprinși de emoție și cu o energie care pur și simplu radia.
Striga, alerga, îmbrățișa, simțea pe deplin ce înseamnă bucuria unui vis împlinit.
Aceea bucurie pură, de copil care a muncit, a sperat, a plâns și acum… câștigă.
Iar eu, de pe margine, simțeam cum inima mea se ridică odată cu el.
Pentru el, acel trofeu a fost tot ce își dorea.
Munca lui, toate orele de antrenament, toate renunțările, căderile și ridicările — toate s-au conturat în acel moment.
În acel trofeu era întreaga lui poveste. Iar în ochii lui… era o lumină pe care n-am văzut-o niciodată până atunci.
A fost o vreme când își pierduse motivația. Nu mai avea încredere în el.
Și atunci… eu am fost acolo.
Eu, mama. Eu, sprijinul de pe margine. Eu, ochii care nu-l judecau, ci doar îi aminteau cine este.
Eu am sperat în locul lui, am crezut mai mult decât el, am visat cât pentru amândoi.
Și știți ce? A meritat.
Astăzi, copilul meu a gustat dintr-o victorie muncită.
Nu doar pe teren. Ci în suflet.
O bucurie totală, sinceră, de neuitat.
Iar mâine… se va întoarce la antrenamente. Cu visuri noi. Cu o flacără aprinsă în inimă.
Pentru că ce va veni sau nu va veni… nici nu mai contează acum.
Contează că merge mai departe, pe drumul în care crede.
Pas cu pas. Vis cu vis. Împreună.
Pentru toți părinții care citesc asta:
Nu renunțați.
Când copilul obosește, țineți-l voi în brațe.
Când nu mai crede, credeți voi pentru el.
Ridicați-l. Ascultați-l. Iubiți-l.
Fiți acolo. E tot ce are nevoie.
Ne revedem curând,
Laura | VAPorDeVise
⛵️✨❤️
Școala Verde… sau din nou vacanță?
Adolescența copilului meu nu mai seamănă deloc cu ce știam. E o perioadă plină de ritm, de haos frumos, de griji și eliberări. Și totuși, în mijlocul tuturor acestor trăiri, mă bucur de fiecare clipă în care îl văd plecând undeva cu clasa – la teatru 🎭, la mare 🌊…
Chiar dacă știu că teatrul nu e „wow” pentru el, ceva în el se deschide de fiecare dată. Vorbim după, și vocea lui e alta – mai calmă, mai caldă, ca și cum s-a întâlnit cu o parte din el pe care încă nu o cunoștea.
Iar la mare? Ei bine, acolo deja își face singur planuri, își cumpără bilet de tren 🚆, își stabilește prioritățile. E „mare”. Dar și copil. Și totul e la locul lui.
Și eu? Eu încă stau. Privesc. Mă bucur. Învăț.
Aș scrie atât de mult, pentru că în fiecare pas al lui, mă descopăr și pe mine 🪞. Într-un mod profund, neașteptat, uneori dureros, alteori vindecător. El mă învață să cresc din nou.
⏳ Timpul fuge, dar eu rămân aici, prezentă. Încerc să-i las loc să trăiască această perioadă frumoasă, unică. Adolescența nu se repetă. Aș vrea doar să o trăiască cu sens, cu libertate, cu curaj.
Și da, nu m-aș opri din scris… ✍️
Dar voi?
Cum trăiți adolescența copiilor voștri? Ce vă bucură, ce vă doare, ce învățați din această etapă?
Scrieți-mi în comentarii sau pur și simplu… lăsați un gând. E frumos să știm că nu suntem singuri pe acest drum.
Ne revedem curând,
Laura – VAPorDeVise
Hai să-i strângem la piept cât încă mai vor
Copiii noștri cresc cu o viteză amețitoare. Astăzi încă ne cer să-i ținem în brațe, iar mâine își vor dori să zboare singuri.
Și noi? Noi vom rămâne doar cu amintirile lor mici: râsetele lor cristaline, mânuțele care ne căutau în somn, ochii lor curioși și zâmbetele care ne luminează zilele.
Hai să dormim cu ei cât încă mai vor lângă noi, cât încă simt că locul lor este acolo, în brațele noastre.
Hai să-i cuibărim la pieptul nostru și să le simțim mirosul de bebeluși, cu pielea moale și caldă.
Pentru că acești bebeluși vor crește într-o clipă. O clipă efemeră, o clipă care se scurge mai repede decât putem să ne dăm seama.
Sunt atât de delicioși, atât de puri și de iubibili încât ți-ai dori să-i poți opri în timp.
Sigur, toate acestea le scriu la ceas de seară, când mă cuprinde nostalgia și îi privesc cum dorm liniștiți. Realizez cât de repede trece timpul… Astăzi îi strâng la pieptul meu cât pot de mult și încerc să fotografiez aceste momente cu sufletul, știind că doar timpul mi le poate lua.
Iar mâine dimineață, când începe din nou agitația și râsetele lor umplu casa, mă voi bucura din plin de ei, încă mici, încă ai mei, înca aici.
Și tu? Când ai stat ultima oară să-i privești adormind?
Le-ai spus cât de mult îi iubești astăzi?
Ai păstrat amintirea mirosului lor de bebeluși în inima ta?
Ne revedem curând,
Laura – VAPorDeVise🌸✨❤️
Mamă de băiat: sport extrem cu efecte în ADN
Am citit un studiu și… ce să vezi?
Se pare că mamele de băieți îmbătrânesc mai repede. Oficial! Așa zic cercetătorii – într-un articol publicat în The Journal of Women’s Health – că nivelul de stres trăit de mamele de băieți este mai ridicat și se vede până la nivel celular.
Cum adică?
Ei bine, în ADN-ul nostru există niște „capace” de protecție la capătul cromozomilor, numite telomeri. Ele funcționează ca niște amortizoare naturale, care ne protejează celulele de îmbătrânire. Când telomerii se scurtează prea repede, celulele îmbătrânesc mai repede. Și ghici ce? Studiile arată că, la mamele de băieți, acești telomeri sunt mai scurți decât la mamele de fete.
Și totuși… abia acum au aflat oamenii de știință asta?
Noi știam de mult. De la prima minge în casă, primul „mamiii, ai văzut unde mi-am pus cartonașul?”, și până la „pot să mai stau 5 minute afară?” rostit din oră în oră.
Mamele de băieți știu cum e să negocieze ca la ONU, să fie arbitru, antrenor, psiholog și supererou la nevoie.
E frumos, e intens, e viu. Dar nu e liniște! E viață pe repede înainte.
Și-acum, întrebare deschisă, că tot ne plac și dilemele existențiale:
Oare mamele de fete chiar o duc mai ușor? Sau e doar o liniște înșelătoare între două sesiuni de dat cu ojă și crize existențiale de grupă mică?
Și tăticii de băieți… cum o fi să ai partener de joacă la FIFA, dar și coleg de lupte de idei?
Până descoperă știința răspunsul la toate, noi ne mai punem niște cremă de ochi, respirăm adânc și ne bucurăm de haosul ăsta minunat.
Ne revedem curând,
Laura, VAPorDeVise❤️⛵️🌙
Mamica de baieti 